Istoria Ucrainei pe scurt începe cu peste o mie de ani în urmă, la Kiev, unde s-a format Rusia Kieveană, și ajunge până la statul independent proclamat în 1991, care trece astăzi prin cel mai greu război din Europa de după 1945. În acest ghid găsești principalele etape, explicate simplu și în ordine cronologică, cu datele importante pe care merită să le știi.

Te-ar putea interesa și

Istoria Ucrainei pe scurt: principalele etape

Teritoriul Ucrainei de azi a fost, de-a lungul secolelor, la granița dintre mari puteri: Rusia Kieveană, Hoarda de Aur, Marele Ducat al Lituaniei, Polonia, Imperiul Otoman, Imperiul Rus, Imperiul Habsburgic și, mai târziu, Uniunea Sovietică. De aceea, istoria țării se înțelege cel mai ușor pe etape. Tabelul de mai jos le rezumă.

PerioadaEtapaCe s-a întâmplat pe scurt
Secolele IX–XIIIRusia Kieveanăstat medieval cu centrul la Kiev; creștinarea din 988
1240Invazia mongolăKievul este cucerit și distrus
Secolele XIV–XVIILituania și Poloniacea mai mare parte a teritoriului intră sub stăpânire lituaniană, apoi poloneză
1648–1654Răscoala cazacilorBogdan Hmelnițki creează Hatmanatul cazac; acordul de la Pereiaslav cu Moscova
Secolele XVIII–XIXImperiile Rus și HabsburgicHatmanatul este desființat; vestul ajunge în Austria
1917–1921Lupta pentru independențăRepublica Populară Ucraineană își proclamă independența în 1918
1922–1991Ucraina sovieticărepublică a URSS; foametea Holodomor; al Doilea Război Mondial; Cernobîl
Din 1991Ucraina independentăindependență, revoluții, anexarea Crimeei, invazia din 2022

Pentru evenimentele de după 2014, inclusiv războiul de azi, poți urmări și articolele din categoria război ucraina.

Rusia Kieveană (secolele IX–XIII)

La sfârșitul secolului al IX-lea, Kievul a devenit centrul unui stat al slavilor răsăriteni cunoscut astăzi ca Rusia Kieveană. Momentul cel mai important a fost anul 988, când marele cneaz Vladimir (Volodimir) a adoptat creștinismul răsăritean, de la Bizanț. Sub fiul său, Iaroslav cel Înțelept, statul a ajuns la apogeu: a fost construită Catedrala Sfânta Sofia și a fost alcătuit un cod de legi, „Ruskaia Pravda”. Enciclopedia Britannica descrie pe larg această perioadă și împărțirea statului în cnezate rivale după secolul al XI-lea.

În 1240, armata mongolă a lui Batu-han a cucerit și a distrus Kievul. Tradiția statală a continuat o vreme în vest, în Cnezatul Galiției-Volîniei, al cărui conducător, Daniil, a primit coroana regală în 1253. Catedrala Sfânta Sofia și Lavra Pecerska din Kiev sunt astăzi în patrimoniul mondial UNESCO, iar în 2023 au fost trecute, împreună cu centrul istoric al Liovului, pe lista patrimoniului mondial în pericol, din cauza războiului.

Sub Lituania și Polonia: epoca cazacilor

În secolul al XIV-lea, cea mai mare parte a teritoriului ucrainean, inclusiv Kievul, a intrat în Marele Ducat al Lituaniei. Prin Uniunea de la Lublin din 1569, care a creat statul polono-lituanian, aceste ținuturi au trecut sub Coroana Poloniei.

În aceeași perioadă s-au format cazacii, comunități de oameni liberi, mulți dintre ei țărani fugiți de iobăgie, care s-au organizat militar pe Nipru, în Sicia Zaporojeană. În 1648, hatmanul Bogdan Hmelnițki a condus o mare răscoală împotriva Poloniei, din care a rezultat un stat cazac, Hatmanatul. În 1654, prin acordul de la Pereiaslav, Hmelnițki a acceptat protecția țarului de la Moscova, o decizie care a influențat istoria regiunii pentru secolele următoare.

Între Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic (1654–1917)

După 1667, teritoriul a fost împărțit pe Nipru între Rusia și Polonia. Hatmanul Ivan Mazepa a încercat să se desprindă de Moscova, alături de Suedia, dar a fost învins la Poltava, în 1709. Autonomia cazacilor a fost redusă treptat: Hatmanatul a fost desființat în 1764, iar Sicia Zaporojeană a fost distrusă în 1775.

După împărțirile Poloniei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cea mai mare parte a Ucrainei a ajuns în Imperiul Rus, iar Galiția, în vest, în Imperiul Habsburgic. Pentru a înțelege cum a gândit Moscova această expansiune, ajută să citești și istoria Rusiei pe scurt, pentru că cele două istorii se intersectează aproape la fiecare pas.

În secolul al XIX-lea s-a conturat mișcarea națională ucraineană, iar poetul Taras Șevcenko (1814–1861) a devenit simbolul ei. Autoritățile țariste au limitat folosirea limbii ucrainene, prin circulara Valuev din 1863 și decretul de la Ems din 1876, în timp ce în Galiția austriacă viața culturală ucraineană s-a putut dezvolta mai liber.

Secolul XX: independența pierdută și epoca sovietică

După revoluția din 1917 din Rusia, la Kiev s-a format Rada Centrală, care a proclamat, pe 22 ianuarie 1918, independența Republicii Populare Ucrainene. Statul nu a rezistat războaielor din anii următori, iar în 1922 Ucraina sovietică a devenit una dintre republicile fondatoare ale URSS.

Anii 1932–1933 au adus foametea cunoscută sub numele de Holodomor, provocată de politica de colectivizare și de rechizițiile impuse de regimul sovietic, în care au murit milioane de oameni. Al Doilea Război Mondial a lovit Ucraina extrem de dur: țara a fost ocupată de Germania nazistă, iar la Babi Iar, lângă Kiev, au fost uciși zeci de mii de evrei în septembrie 1941.

În 1945, Ucraina sovietică a fost unul dintre membrii fondatori ai ONU, iar în 1954 Crimeea a fost transferată de la Rusia sovietică la Ucraina sovietică. Contextul global al acestor decenii este explicat în articolul despre Războiul Rece și etapele lui. Pe 26 aprilie 1986 a avut loc accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, cel mai grav din istoria energiei nucleare civile.

Independența din 1991 și Ucraina de azi

Pe 24 august 1991, Rada Supremă a adoptat Actul de proclamare a independenței Ucrainei. La referendumul din 1 decembrie 1991, aproximativ 90% dintre cei care au votat au susținut independența, iar Leonid Kravciuk a fost ales primul președinte. În anii următori, Ucraina a renunțat la armele nucleare moștenite de la URSS și și-a construit propria armată; povestea acesteia o găsești în ghidul despre forțele armate ucrainene.

Ucraina a trecut apoi prin două mari mișcări de protest: Revoluția Portocalie din 2004 și protestele de pe Maidan din 2013–2014. În 2014, Rusia a anexat ilegal Crimeea, iar în estul țării, în Donbas, a început conflictul armat. Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat invazia pe scară largă. Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Ucrainei statutul de țară candidată la Uniunea Europeană.

Sfat: Dacă vrei să reții ușor istoria Ucrainei, leag-o de cinci date: 988 (creștinarea), 1240 (căderea Kievului), 1654 (Pereiaslav), 1918 (prima independență) și 1991 (independența de azi). Restul evenimentelor se așază ușor în jurul lor.

Te-ar mai putea interesa și

Întrebări frecvente despre istoria Ucrainei

Când și-a câștigat Ucraina independența?

Pe 24 august 1991, când parlamentul a adoptat Actul de proclamare a independenței, confirmat apoi prin referendumul din 1 decembrie 1991. Ziua Independenței se sărbătorește pe 24 august.

Ce a fost Rusia Kieveană?

Un stat medieval al slavilor răsăriteni, cu capitala la Kiev, care a existat aproximativ între secolele IX și XIII. Ucraina, Rusia și Belarus îl consideră parte din istoria lor.

Ce a fost Holodomorul?

Foametea din 1932–1933 din Ucraina sovietică, provocată de colectivizarea forțată și de rechizițiile de cereale, în care au murit milioane de oameni.

Cine au fost cazacii zaporojeni?

Comunități militare libere, organizate pe Nipru din secolul al XVI-lea, care au avut un rol central în formarea identității ucrainene.

De când este Ucraina țară candidată la UE?

Din 23 iunie 2022, când Consiliul European i-a acordat acest statut.

Despre autor

Urs Miruna

Numele meu este Miruna Urs, am 40 de ani si am absolvit Facultatea de Relatii Internationale, urmand apoi un master in diplomatie si studii europene. Lucrez ca expert in relatii internationale si analizez dinamica politica globala, colaborand cu institutii si organizatii care isi doresc o intelegere clara a contextului geopolitic. Am participat la conferinte internationale si am publicat articole pe teme legate de securitate, cooperare si dezvoltare globala.

In viata personala, imi place sa citesc carti de istorie si geopolitica, sa vizitez capitale cu relevanta diplomatica si sa descopar culturi diferite. Practic yoga pentru echilibru interior si ador sa fac plimbari lungi in natura, care ma ajuta sa imi pastrez claritatea. Timpul petrecut alaturi de familie si prieteni ramane pentru mine cea mai importanta sursa de energie si inspiratie.